Psihoterapia

Psihoterapia este autovoinţă, autogândire, autosimţire, este o autoconştientizare cultivată şi chiar exersată, este Viul propriului nostru Fond Fiinţial, prin care suntem şi noi, fiecare, o Fiinţă Personal-Individuală.
Sufletul nostru are capacitatea de a se auto-indentifica şi a se auto-controla şi chiar a-şi impune o anume orientare.
Se zice că Sufletul are în primul rând „Primirea”, de unde Participarea sa la toate, umplându-se tot mai mult cu „Memoriile” acestora, fără să se piardă în ele. În boli, Sufletul îşi slăbeşte până la uitare Propria Identitate şi se confundă cu Memoriile sale, care şi acestea nu se mai fixează conştient, ci într-un adaus de auto-conştiinţe. Conştiinţa Sufletului nostru nu este „suma” Memoriilor sale, ci este o Conştiinţă în Sine, ce dă apoi „conştiinţă Memoriilor”, încât Memoriile se structurează pe baza „identificărilor” pe care le face Conştiinţa faţă de orice Memorie. Conştiinţa este „Recunoaşterea” oricărei Memorii, fără să se confunde cu ele. De aceea are „stăpânire” pe Memorii. În boli nu mai este această „stăpânire”, ci Memoriile stăpânesc Conştiinţa. De aceea Sufletul trebuie să-şi „reia” în funcţie „Stăpânirea Conştientă” asupra Memoriilor. „Fixarea” Conştiinţei pe anumite stări de Conştiinţă este Psihoterapia. Sufletul nu trebuie să fie „robul” Memoriilor sale, ci „Stăpânul”, de aceea trebuie să fie „ferm” cu orice „relaţie” Memorială. Această „fixare” să nu se confunde cu „auto-sugestia”. Aici este VOINȚA Conştiinţei de a se „impune direct”.
Psihoterapia nu este nici auto-sugestie, nici logică-raţiune, ci VOLITIV autoimpus, ca „AUTO-STĂPÂNIRE şi auto-orientare în Sine, prin care să se „orienteze” tot Memorialul său.
Prin Psihoterapia Medicinii noastre Isihaste se face astfel „Reidentificarea propriei „PERMANENȚE” Fiinţiale, prin care „memoriile bolnave” să fie învinse.
Nu „admite” Psihic „memorie rea şi anormală”, ci respinge-o şi înlocuieşte-o cu una Bună.
„Golul” de Auto-Conştiinţă este semnul bolii.
 
*
 
Noi, ca Medicină Creştină, insistăm pe considerentul unui Psihism de Sine direct al Sufletului, care nu este prin energii şi nici prin funcţii fiziologice. Psihologia obişnuită este pe reperele antice, în care Psihismul este un „produs de funcţii” şi nu un „Producător de funcţii”.
Trihotomismul antic: Nous-Spiritualul Divin, Psyche-sufletul-energeticul Spiritualului şi Soma-corporalul este insuficient din punct de vedere Creştin.
În sens antic Sufletul nostru este un „intermediar” dintre Spiritual şi material, de unde „calităţile-puterile-funcţiile” ce-l formează şi totodată îl determină ca: raţional-informaţional, senzitiv-vegetativ, volitiv-funcţional, şi de aici tipurile noastre, ca Intelectual-nervos, Volitiv-visceral, Senzitiv-somatic.
Psihologicul de viziune antică este astfel prin „fenomene psiho-fiziologice” şi nu este un „Psihism liber şi independent”, care apoi se deschide şi se prelungeşte în însuşirile sale psiho-fiziologice. În viziunea Creştină, Sufletul este Spiritualul de Creaţie dincolo de „vegetativul psiho-fiziologic”. Sfântul Maxim Mărturisitorul vorbeşte de: SPIRITUALUL DIVIN (Nous-ul, ca PECETEA CHIPULUI DIVIN); Spiritualul Creat-Suflet şi Soma-psihofiziologicul corporal.
Mai nou se insistă pe o „configuraţie de structuri-corpuri succesive” ca: planuri de „devenire şi evoluţie”, prin care Fiinţa Creată este doar un „ansamblu de structurări” al unui energism de diferite consistenţe (mental, astral, eteric şi material).
Anticii au căutat „dezvăluirea” Chipului Fiinţei Create, dar datorită păcatului s-au încurcat cu „anti-chipurile” acestuia.
Creştinismul readuce „Memorialul Original”. Aşa „în viziunea Creştină, este cu adevărat şi o „Fiinţă Creată” după Chipul şi Asemănarea FIINȚEI DIVINE, a CHIPULUI DIVIN, ca TREIME PERSONALĂ şi Energii Necreate HARICE, într-o „analogie de Creaţie”, ca „Fiinţă Creată Personală cu energiile sale corporale”.
Psihologia şi Antropologia pe „elementele direct Creştine” este astfel în această accepţiune de „Fiinţă Creată şi energiile sale”, după ARHECHIPUL CREATOR DIVIN PECETLUIT pe Fiinţa Creată.
Antici panteişti văd lumea creată ca „reversul de proiecţie” al FIINȚEI DIVINE. În sens Creştin FIINȚA DIVINĂ se are tot pe Sine ca revers (ca TREIME PERSONALĂ şi HAR) şi Lumea Creată nu este însuşi „dosul” Divinului, ci este o „Realitate paralelă cu DIVINUL”, dar în Natură de Creaţie.
 
Și, în acest sens, noi am conceput câteva „repere” de Psihoterapie.
  8. Nu fi fixist (adică să faci doar ce crezi tu): cu voinţă ascultă şi de alţii. Astfel te vei vindeca de propriile iluzii şi încăpăţânare. Te vei bucura de Unire şi Comunicare.
9. Nu fi izolat şi însingurat, ci în dialog cu toţi şi cu toate (păcatul demonic face tocmai un gol de dialog). Viaţa este Comunicabilitate. Fii comunicabil chiar dacă te forţezi.
10. Fii Vesel chiar dacă nu te simţi bine, pentru că fondul Vieţii este Bucuria-Lumina. Nimic nu poate copleşi Bucuria Vieţii în sine, tu trebuie s-o cultivi şi peste propriile suferinţe. Impune-ţi un zâmbet permanent.
11. Suportă şi ce nu-ţi place la alţii şi treci peste toate defectele lor (care sunt legate de caracterul propriu). Nu mustra direct, nu spune greşelile, fii delicat când faci totuşi câte o observaţie. Nu te enerva că alţii nu sunt ca tine şi-ţi stau chiar împotrivă. Astfel te vei vindeca de contrarietate şi te vei bucura de convieţuire în tot momentul. Încearcă să ai afecţiunea mai tare decât respingerea.
12. Nu admite frica, timorarea, grija zilei de mâine: nu-ţi fă iluzii, lasă totul la momentele lor. Timorarea este slăbănogirea Sufletului. Fii optimist, chiar de lucrurile par total încurcate; crezi în rezolvarea miraculoasă. Toate simptomele de boală, toate certurile, toate contradicţiile, greşelile şi ale altora, consideră-le trecătoare şi tu astfel vei rămâne neatins. Chiar dacă ai avut şi mai ai crize violente, toate vor trece; nu admite teama că va fi mai rău, ci mai bine. Nu admite tristeţea după greşeli şi conflicte, lasă-le la momentul când te vei analiza pe tine (la spovedanie mai ales). Mulţi fac o scrupulozitate patologică din toate.
13. Nu abandona activitatea, chiar dacă nu te simţi bine şi dai randament puţin. Chiar şi la pensie lucrează ceva încă. Cât ai fi de bolnav, nu renunţa la o viaţă activă, cât de cât.
14. Este ODIHNA a toate. Bucură-te chiar dacă ţi se pare că nu ai progresat nimic. Viaţa are o Supralege, a ODIHNEI SACRE, indiferent de stare. În această ODIHNĂ nu mai contează nici o evaluare, este DARUL Lui DUMNEZEU peste toate considerentele. Bucură-te şi tu cu adevărat de acest miracol.
Desigur, mai pot fi multe indicaţii Psihoterapeutice, după cazuri. Noi vă dăm doar nişte repere.